Am ajuns la acel moment al clasei a 12-a în care punem ultimele detalii la punct cu privire la banchet... banchetul e după mine amintirea aproape cea mai frumoasă din toţi anii de liceu, momentul în care poţi bea, dansa, discuta ORICE cu toţi cei de la care ai învăţat atâtea lucruri în 4 ani de liceu, profii... şi binenţeles, ultima dată în care un colectiv de elevi, colegi vor fi împreună... momente hazlii să fie amintite, momente grele din vieţile noastre de liceu, să râdem şi să plângem ÎMPREUNĂ la amintirea lor...Dar ce mi se întâmplă mie? Ajung astăzi cu mami la şedinţa cu părinţii (ca de obicei nu erau toţi părinţii şi elevii prezenţi, dar ne-am obişnuit cu asta) constat că cei pe care îi credeam colegi de clasă nu mai vor banchet... că e prea scump, că nu se merită să dai o sumă aşa de mare pentru o seară, că etc şi etc... Bun, deci ce să înţeleg prin asta? Că pentru ei aceşti 4 ani de liceu nu au însemnat absolut nimic? că aceşti profesori care şi-au mâncat 4 ani de zile cu noi nu merită nimic? că nu le pasă de restul colegilor chiar deloc? că nu vor să aibe o ultimă amintire plăcută împreună cu ei?
Păi şi ce-mi vine mie atunci în minte? Aşa colegi am? :((Aşa lipsă de unitate în clasa noastră? Aşa indiferenţă? De ce am ajuns în clasa asta atât de... (nici nu găsesc cuvintele...) ? Mă dor enorm de mult chestiile astea pe care le scriu acum :( dar lucruri de bine nu pot scrie, nu am CE scrie... că i-am cunoscut, nu-mi pare rău, pentru că am ajuns să-i iubesc şi să ţin enorm la ei, dar îmi pare rău pentru că îmi sunt colegi de clasă de liceu... în nici o altă clasă nu e CHIAR aşa... şi am ajuns să regret faptul că mă aflu în această clasă...
Mi-e groază mâine să merg din nou la şcoală, să ne certăm pe subiectul banchetului şi al banilor... pentru că oricât ne-am strădui apoi să uităm de aceste probleme, ele vor rămâne în amintirile de liceu... şi e dureros... în loc să ţi minte faze cu copiat, cu chiulit de la şcoală, cu ajutat la răspunsuri, cu faze frumoase din toţi aceşti ani de liceu, e necesar să ne amintim de certurile ce vor avea loc săptămânile viitoare legate de problema banilor? :( E greu cu banii, tuturor ne e... ştiu şi eu ce sacrificii fac ai mei ca să fiu la zi cu banii, şi peste ani îi voi răsplăti pentru tot ce au făcut pentru mine... dar acum nu pot... şi cum părinţii mei pot face aceste sacrificii, nu văd de ce alţi părinţi nu ar putea...
Banchet oricum eu voi avea... alături de toate celelalte clase, pentru că voi vorbi cu un diriginte sau un elev din celelalte clase, şi voi achita şi eu suma hotărâtă de ei, cât va da fiecare elev din clasa respectivă... însă voi achita ca şi o colegă de-a lor... şi în timpul banchetului SIGUR mă voi distra, alături de prietenii din celelalte clase, şi de profi... dar un greu la inimă mă va apăsa gândindu-mă că ei nu sunt colegii mei... că eu de fapt nu am colegi... şi uite aşa la banchet vor fi prezenţi 20 de elevi din 12 A( de exemplu) , 25 de elevi din 12 B, 19 elevi din 12 C, 22 elevi din 12 D şi 1 elevă din 12 E.... :((( şi asta va fi amintirea mea din liceu... singură... într-o lume a indiferenţei...:(
Şi, normal că acum îmi vin în minte momentele în care colegii m-au dezamăgit... unul de care îmi voi aminti toată viaţa va fi cel din clasa a 9-a, sau a 10-a, când am cântat prima oară pe o scenă în viaţa mea, şi era într-o sâmbătă, la PedaFest, la noi în şcoală... şi nici măcar un singur coleg nu a venit să mă susţină:(... toate astea au rămas în sufletul meu... nu doresc nimănui aşa colegi, şi vă sfătuiesc să vă bucuraţi de colegii pe care îi aveţi, să-i pupaţi şi să-i strângeţi în braţe, şi să le mulţumiţi că sunt colegii voştri... :(
Păi şi ce-mi vine mie atunci în minte? Aşa colegi am? :((Aşa lipsă de unitate în clasa noastră? Aşa indiferenţă? De ce am ajuns în clasa asta atât de... (nici nu găsesc cuvintele...) ? Mă dor enorm de mult chestiile astea pe care le scriu acum :( dar lucruri de bine nu pot scrie, nu am CE scrie... că i-am cunoscut, nu-mi pare rău, pentru că am ajuns să-i iubesc şi să ţin enorm la ei, dar îmi pare rău pentru că îmi sunt colegi de clasă de liceu... în nici o altă clasă nu e CHIAR aşa... şi am ajuns să regret faptul că mă aflu în această clasă...
Mi-e groază mâine să merg din nou la şcoală, să ne certăm pe subiectul banchetului şi al banilor... pentru că oricât ne-am strădui apoi să uităm de aceste probleme, ele vor rămâne în amintirile de liceu... şi e dureros... în loc să ţi minte faze cu copiat, cu chiulit de la şcoală, cu ajutat la răspunsuri, cu faze frumoase din toţi aceşti ani de liceu, e necesar să ne amintim de certurile ce vor avea loc săptămânile viitoare legate de problema banilor? :( E greu cu banii, tuturor ne e... ştiu şi eu ce sacrificii fac ai mei ca să fiu la zi cu banii, şi peste ani îi voi răsplăti pentru tot ce au făcut pentru mine... dar acum nu pot... şi cum părinţii mei pot face aceste sacrificii, nu văd de ce alţi părinţi nu ar putea...
Banchet oricum eu voi avea... alături de toate celelalte clase, pentru că voi vorbi cu un diriginte sau un elev din celelalte clase, şi voi achita şi eu suma hotărâtă de ei, cât va da fiecare elev din clasa respectivă... însă voi achita ca şi o colegă de-a lor... şi în timpul banchetului SIGUR mă voi distra, alături de prietenii din celelalte clase, şi de profi... dar un greu la inimă mă va apăsa gândindu-mă că ei nu sunt colegii mei... că eu de fapt nu am colegi... şi uite aşa la banchet vor fi prezenţi 20 de elevi din 12 A( de exemplu) , 25 de elevi din 12 B, 19 elevi din 12 C, 22 elevi din 12 D şi 1 elevă din 12 E.... :((( şi asta va fi amintirea mea din liceu... singură... într-o lume a indiferenţei...:(
Şi, normal că acum îmi vin în minte momentele în care colegii m-au dezamăgit... unul de care îmi voi aminti toată viaţa va fi cel din clasa a 9-a, sau a 10-a, când am cântat prima oară pe o scenă în viaţa mea, şi era într-o sâmbătă, la PedaFest, la noi în şcoală... şi nici măcar un singur coleg nu a venit să mă susţină:(... toate astea au rămas în sufletul meu... nu doresc nimănui aşa colegi, şi vă sfătuiesc să vă bucuraţi de colegii pe care îi aveţi, să-i pupaţi şi să-i strângeţi în braţe, şi să le mulţumiţi că sunt colegii voştri... :(
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu